„Erau slabi, murdari și epuizați. Le-au fost rupte hainele”. Cum a reușit o rusoaică să își salveze fii din război

„Erau slabi, murdari și epuizați. Le-au fost rupte hainele”. Cum a reușit o rusoaică să își salveze fii din război
Foto caracter ilustrativ / Sursa: Profimedia
Publicat: 30/05/2022, 15:36

Când cei doi copii ai Marinei au fost recrutați, anul trecut, în armata rusă, femeia a fost încântată că fiii săi vor face serviciul militar timp de un an. „Le-am spus că este datoria lor față de patria mamă”. Însă, câteva săptămâni mai târziu, situația s-a schimbat radical după ce, cei doi frați au fost transferați la granița cu Ucraina.

Pe 24 februarie, Vladimir Putin a ordonat trupelor rusești să invadeze Ucraina. Din acea zi, Marina nu și-a mai putut contacta fiii.

„Pentru mine, timpul s-a oprit. Nu mai puteam mânca, nu mai puteam dormi. Vorbeam cu mamele altor recruți din aceeași unitate. Multe dintre ele, ca și mine, nu și-au mai putut contacta copiii”, a povestit Marina.

Kremlinul a promis că tinerii recruți nu vor fi trimiși pe frontul din Ucraina. Așadar, unde au dispărut copiii Marinei?

„M-am urcat în mașină și am plecat în căutarea lor. Când am vorbit cu unul dintre comandanți, acesta insista că participă la exerciții militare, pe un câmp. Le-am spus că i-am căutat peste tot, pe unde erau organizate exerciții și nu i-am găsit. „Vă rog să nu mă mințiți”.” Comandantul i-a închis telefonul în nas, transmite BBC, citat de Observator

„Din disperare am încercat să intru în Ucraina. Nu m-au lăsat”.

Marina și cei doi fii ai săi / Sursa foto: BBC

„Mi-au spus că se vor întoarce ca eroi”

Apoi, au început să apară primele informații de rușii răniți și uciși pe front. Marina s-a grăbit la spitalul militar, însă copiii ei nu erau acolo, dar imaginile văzute au marcat-o profund.

„În spital nu erau suficiente medicamente sau bandaje. Soldaților le era frig și foame. Localnicii cu inimă mare aduceau mâncare și apă la spital”, a povestit femeia.

În cele din urmă, un soldat internat i-a spus femeii că cei doi frați sunt pe frontul din Ucraina. „Mi s-a spus: Copiii tăi au semnat contracte militare pentru a fi soldați profesioniști. Ei participă la operațiunea militară specială în Ucraina. Se vor întoarce ca eroi”.

„Despre ce naiba vorbești? Nu aveau de gând să semneze un contract”, a fost răspunsul femeii.

„Sunt în armată de trei luni. Au ținut arma în mână o singură dată. Au fost o singură dată într-un poligon. Am scris procuraturii pentru a cere investigarea situației. Le-am spus că fiii mei nu ar fi putut semna contracte militare. Au scris și alte mame, în aceeași situație ca și mine”.

Serviciul militar în Rusia durează 12 luni și, cu unele excepții, este obligatoriu pentru toți bărbații ruși cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani.

Pe 5 martie, președintele Putin a anunțat că „la operațiune iau parte doar soldați profesioniști. Nu există nici măcar un recrut acolo și nu avem de gând să îi trimitem”. Dar, patru zile mai târziu, Ministerul rus al Apărării a recunoscut, pentru prima dată, că printre militarii implicați în ofensiva rusă din Ucraina se numărau și recruți.

LIVE | Război în Ucraina, ziua 95: Occidentul face apel la Vladimir Putin să negocieze cu Volodimir Zelenski
Sursa foto: Profimedia

Lupta unei mame pentru a-și salva fiii din război

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a declarat că președintele a ordonat Parchetului Militar să investigheze modul în care au ajuns recruții în Ucraina. Plângerea oficială a Marinei a fost admisă. Autoritățile ruse au confirmat că fiii ei nu au semnat contracte militare. Ambii fii au fost înapoiați în Rusia.

„Mi-au permis să vin și să-mi iau mezinul acasă, pentru o zi”, spune Marina. „În timp ce conduceam să-l iau, l-am sunat și l-am întrebat dacă are nevoie de ceva. „Mamă, nu am nevoie de nimic”, mi-a răspuns el, „doar de tine”.

„Când l-am văzut arăta îngrozitor. Băieții care s-au întors de pe front erau slabi, murdari și epuizați. Le-au fost rupte hainele”, a povestit ea.

Fiul meu a spus: „E mai bine nu știi ce se întâmplă acolo”. Dar tot ce conta pentru mine era că se întorsese în viață”.

Urmărește cele mai noi informații din a 96-a zi a războiului din Ucraina pe GÂNDUL.RO

Carla Adamescu
Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
„Babs” se descurcă și fără Dorian Popa. Bruneta își promovează hainele în capitala luxului
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×